La mulți ani, femeie!

Deși este un subiect controversat, mulți cred că au înțeles ce înseamnă să fii femeie. Unii susțin egalitatea între sexe, alții susțin că e o lume a femeilor, iar altii încă văd locul femeii doar la cratiță. Toți au păreri diferite și aproape toți se înșeală. Societetea mereu a fost, parcă, împotriva femeii. Exact cum este frigul împotriva ghioceilor. Culmea este că, femeile au fost și sunt criticate, în mare parte, tot de către femei. De cele care au considerat că trebuie să fim toate la fel și că există doar un mod de a-ți trăi viața, ca femeie.

Să fii femeie nu se rezumă la a te naște de sex feminin, a purta rochii, coafuri elegante și pantofi cu toc. Nu e despre a te supune, nici despre a te opune unor reguli sociale. Să fii femeie înseamnă atât de multe și nimeni nu te învață acest lucru. Absolut nimeni! Pentru că e ceva natural. Practic, fiecare lucru mic pe care îl faci în viața de zi cu zi te face femeie. Fiecare lucru nesemnificativ pe care poate nici nu l-ai conștientizat, indică ce fel de femeie ești.( Pentru că nu, nu suntem la fel.)

Prin tot ceea ce faci, ești femeie. Prin puterea de a fi stâlpul de sprijin al celor dragi, prin dorința de a fi o fiica, prietenă, iubită, soție și mamă bună. Prin răbdarea de care dai dovadă în furtunile vieții, dar și prin curajul pe care îl ai să treci prin ea. Ești femeie prin sensibilitatea și prin puterea de care dai dovadă. Căci oricât de vulnerabilă ar fi la un moment dat, o femeie va gasi forța de a se ridica.

Cred că să fii femeie ține în cele din urmă de caracter. De valorile tale morale și de alegerile pe care le faci în viață. De felul în care ești percepută de cei din jur și de felul în care alegi să treci peste hopurile vieții. Noi avem de ascultat părerile tuturor, iar asta cred ca e un lucru greu. Pentru că e greu să fii într-un anume fel și să te supui societății.

Poți să fii și prietenă și soție și mamă în același timp. Să pui binele celor de lângă tine pe primul loc. Pentru că femeile reușesc toate acestea. Prin timpul pe care îl acorda ca să asculte problemele celorlalți, prin cafeaua pe care o fac dimineața și prin clipele în care își fac griji. Să fii femeie înseamnă să îți asumi toate vorbele și acțiunile tale.

Pentru toate astea, merită să te bucuri! Să te bucuri pentru ceea ce ești. Să te bucuri că ești femeie și că prin tine trăiește frumosul și dragostea în lume. Lumea fără femei ar fi anostă, că și o fotografie fără culoare. Zâmbește, căci prin zâmbetul tău luminezi alte suflete! Iar prin puterea ta, ții în sus o lume întreagă.

Să fii femeie, e totul! Ești ca o mica lume ce așteaptă să fie descoperită. Cu toată emoția și poezia din ea. Un amalgam de contradicții și paradoxuri, totuși atât de frumoase. Să fii femeie e și iarna și vară, unite în același trup firav. Înseamnă demnitate, dăruire, frumusețe și curaj.

Vreau să mulțumesc celei care mi-a arătat ce înseamnă să fii femeie. Ce înseamnă să nu renunți și să trăiești demn și să ții mereu fruntea sus. Ce înseamnă să nu te lași când te încearcă viața. Ție mamă, îți mulțumesc pentru toate momentele în care m-ai susținut. Nu doar azi, pentru ca e Ziua Internationala a Femeii si a Mamei. Am să îți mulțumesc mereu pentru toate clipele în care m-ai îngrijit, iubit și nu în ultimul rând pentru că mi-ai dat viață! Îți mulțumesc pentru toată dragostea ta!

Și mulțumesc suflețelului care m-a ales pe mine să-i fiu mamă! Pentru că nimic nu se compară cu acest sentiment. Mulțumesc pentru zâmbetele, gângurelile, încrederea și iubirea ta, micuță stea!

La mulți ani, femei de peste tot!

With love, Amalia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s